Ne plac surprizele și, în mod special, oaspeții, competițiile și călătoriile-surpriză! 2017 a însemnat în echipa Caro multe evenimente fabuloase, dar și momente pe măsură. Mai jos le găsești pe cele mai speciale, care ne-au deschis inimile și ne-au rămas în amintiri.

VIP-uri la Caro

Din categoria ,,foto cu un VIP la Caro”, ne-au încântat cu prezența Smiley, maestrul Ion Dichiseanu și Nicu Covaci alături de Phoenix, cu ocazia primului concert aniversar. Nu au fost singurii… Am avut onoarea să ne viziteze și câțiva oaspeți speciali de la sute de kilometri distanță: un grup de gheișe care ne-a insuflat respectul pentru cultura tradiţională, cu ocazia Festivalului Japonez, și campionii mondiali Kendama care s-au întâlnit în dialogul multicultural al culturii asiatice cu artiști clasici chinezi, la cea de-a 5-a ediție a Festivalului Asia Fest din București.

Sportul într-un colț de natură

Se știe că înainte de competiții, confortul, mesele sănătoase și spațiile verzi îi ajută pe toți sportivii – iar domeniul Caro a fost în 2017 locul de întâlnire al echipelor din Georgia, Germania, Polonia, Ungaria și Rusia, participante la Turneul Internațional de Lupte pentru Cadeți & Juniori. Federația Romana de Lupte (FRL), dar și al Festivalului de Șah „Cupa Olympia” organizat de Școala de sah „Jocul celor 3 cai”, pe care-l susținem în fiecare an. În egală măsură, Caro a fost locul de deschidere oficială al Campionatului Național de Șah pe echipe (Juniori) organizat de Federația Române de Șah.

Minivacanță de 1 Mai împreună

Cine nu călătorește, nu cunoaște valoarea oamenilor, spune un proverb – iar echipa Caro alege, de peste 13 ani, câte o destinație nouă pentru teambuilding. Anul acesta am ajuns în Polonia. După o vizită la Băile Felix, am trecut prin Ungaria, unde am făcut primul picnic tradițional. Am ajuns în sudul Poloniei, la Zakopane, ne-am bucurat de priveliștea munților Tatra și apoi de imaginile mirifice din Cracovia. 

Momente speciale

“Friends in business. Business Among Friends.” Acesta este mesajul clubului SKAL International Bucuresti, care ne place la fel de mult precum petrecerile pe care le organizează anual – și am fost onorați să o găzduim pe cea mai recentă în Dumbrava Minunată de pe domeniul Caro, unde s-au strâns profesioniști din industria ospitalității!

Un alt eveniment marcant a fost expoziția inedită de fotografii din arhiva personală a liderului trupei Phoenix, Nicu Covaci. Cu momente cheie din istoria formației și reproduceri ale unor picturi semnate de artist.

Evenimente făcute cu suflet

De la timpul petrecut cu copiii la iarbă verde, la acte caritabile, de la petreceri de 4 secole vechime, la pregătirea unui Crăciun de poveste pentru copiii din centrele de plasament – toate ne-au adus emoții și bucurii în 2017. Am susținut actul caritabil Goana după ciocolată cu donații pentru achiziționarea unui incubator pentru copiii născuți prematur, evenimentul cu obiective caritabile Light Into Europe Charity și, nu în cele din urmă, Crăciunul copiilor alături de Asociația T.I.B.E.R.I.U.S.

Premiile echipei Caro

Pe lângă distracție și bucuria de a face bine, ceea ce ne face fericiți sunt distincțiile care ne arată că totul e posibil într-o echipă frumoasă, coordonată de un GM care știe s-o inspire. Prin urmare, ne mândrim cu premiul obținut la gala TopHotel Conference: locul 3 la secțiunea ,,Hotel 4* neafiliat unui brand internațional”. De asemenea, ne onorează Certificatul de Excelență oferit de oaspeții noștri care ne-au recomandat pe TripAdvisor.

Oaspeți speciali, competiții sportive, momente marcante. Cu fiecare an pe care îl traversăm sub deviza “A pleasure to please”, învățăm mai multe unii de la ceilalți, ne gândim la tot ce am făcut și ne facem noi planuri, adăugând amintiri care ne unesc și mai mult. Suntem mai mult decât nerăbdători să creăm noi clipe speciale și în anul care urmează să înceapă curând.

VEZI TOATE ARTICOLELE