Azi e vineri, 1 mai și, în mod normal, este zi liberă. Dar starea de izolare are această caracteristică, de a schimba zilele libere în zile de muncă și invers. Azi, bucureștenii ar fi ieșit la iarbă verde, la picnic, sau s-ar fi bucurat de un weekend prelungit într-o mică vacanță la munte sau pe plajă. Noi, la CARO, probabil că am fi organizat un eveniment pe pajiștea din fața lacului, cu coșuri de picnic pe iarbă sau cu food truck-uri cu hamburgeri zemoși, cheese sticks și bere artizanală. 

Dar deocamdată stăm acasă, facem un picnic pe balcon și sperăm că nu va mai dura mult. Așa că, dacă tot este 1 Mai Muncitoresc, am săpat puțin în arhivele noastre, în istoria Fabricii Naționale de Glucoză – clădirea care a stat la baza construcției Hotelului CARO – și am scos la iveală câte ceva despre povestea clădirii și a locului, și despre cum a ajuns de la Fabrica Națională de Glucoză la hotelul modern cu accente industrial chic, de astăzi. 

Dacă te vei plimba pe aleile din Grădina CARO – și te invităm să o faci, odată cu relaxarea restricțiilor de deplasare – vei descoperi câteva obiecte decorative inedite – vechi utilaje industriale, răspândite prin curtea complexului și marcate de patina timpului. La fel, dacă vei privi cu atenție fațada clădirii de birouri din curtea CARO – unde, acum, companii din industria IT și-au amenajat sedii moderne în care angajații vin cu bicicleta la birou – vei observa niște decorațiuni masive din fier, verzi, la colțurile clădirii, ca și cum ar “prinde zidurile în piroane”. Asta și fac, de fapt. Sunt elemente ale structurii de rezistență aplicate clădirii construite în 1930 și a cărei fațadă s-a păstrat până în ziua de azi. 

Istoria locului începe la 1902, când Fabrica de Glucoză “Herăstrău” ia ființă, după ce a fost construită timp de zece ani, cu capital belgian și român. Putem spune că începerea construcției clădirilor de la CARO a avut loc nu la mare distanță de momentul 1 mai 1890, cel care a intrat în istorie pentru susținerea zilei de muncă de 8 ore și pe care îl sărbătorim astăzi în toată lumea ca ziua internațională a muncitorilor. În anii ‘30 fabrica avea o importanță sporită în contextul economic național. În anii 1940 a fost vizitată de regele Mihai I, în 1941 se militarizează în timpul guvernării mareșalului Ion Antonescu iar în 1948 se naționalizează, devenind și mai profund implicată în procesele economice inițiate de noul regim. În perioada comunistă, fabrica funcționează producând glucoză și spirt până în anul 1986 când producția de alcool este mutată la Fabrica Bragadiru. 

După privatizarea din 1990, clădirile abandonate ale fabricii se transformă, treptat, din spații industriale în silozuri, depozite comerciale, laboratoare, apoi în primul club al Bursei Române de Mărfuri, apoi în hotel de 12 camere, apoi de 36 de camere, de 90, până astăzi când ajunge la o capacitate de 189 camere. Astăzi hotelul are 10 săli de conferință, două restaurante, două baruri, o terasă, un centru de health & fitness World Class, și și-a transformat cele 5 hectare de spațiu verde într-o grădina superbă cu ieșire către delta în formare a Lacului Tei. Putem spune, așadar, că acest spațiu a cunoscut multe transformări și a fost martor la multe evenimente, pe parcursul a peste 100 de ani de istorie. Este un simbol al Bucureștiului pe care Hotel CARO l-a întreținut, aducându-i mereu elemente de noutate.

Povestea cărămizilor roșii s-a păstrat și ea, călătorind în timp. Clădirile îsi mentin fațadele ridicate în anul 1930, Terasa Glucoza ne reamintește de unde a pornit totul, mașinăriile recondiționate se odihnesc la soare în intersecția aleilor din grădină iar îmbinarea armonioasă între elementele industriale și elementele contemporane se regăsește inclusiv în designul interior al camerelor. 

Am putea spune că, păstrând simbolurile memoriei colective și reîntregindu-le în peisajul urban, în timp ce adoptăm cele mai noi tehnologii, creăm un mic arc peste timp între revoluția industrială a secolului trecut – momentul 1 mai 1890 – și cea digitală, de astăzi, a camerelor inteligente și a automatizarii controlului.

VEZI TOATE ARTICOLELE